Freak show

Nu vreau sa scriu pe acest blog , care sunt pasiunile mele, unde imi place sa ies, ce ma motiveaza in viata. Vreau sa scriu aici acele ganduri pe care nu le pot discuta cu nimeni. Acele ganduri ascunse, care ma tin in viata. Am inceput sa scriu aici fiindca am considerat ca in felul asta o sa reusesc sa imi pun in ordine gandurile, sa imi dau seama care este implinirea mea sentimentala.
Nu inteleg de ce am atatea ganduri care incep si se termina si apoi altul si altul ... si niciodata nu reusesc sa vorbesc despre ele?
Poate in faptul ca nu sunt deschisa , ceilalti vad o ciudata. Frica mea de a vorbi e probabil un sistem de aparare, sau...? Probabil suntem cu totii niste persoane neintelese..., toti poate gandim asa . Toti ne speriem din cand in cand...dar totul e sa incercam in continuare pentru ca trebuie sa realizam ca daca unii reusesc sa gaseasca iubirea, este speranta pentru fiecare dintre noi. Undeva exista un alt ciudat care o sa ne iubeasca si sa ne inteleaga fiecare ciudatenie pentru ca totul sa fie bine :). Intre timp fiecare are ceva in care sa se regaseasca, un substitut care nu este deajuns, dar este la locul potrivitit si la momentul potrivit( si prin acel substitut nu ma refer la o persoana).

E adevarat ca in unele momente ma sperii de ceea ce am devenit... Cateodata ma intreb daca nu cumva inima mi-a inghetat si in locul ei a ramas un motoras care ma tine pe linia de plutire.
Cum poti fi atat de rece si distanta in unele imprejureri?
De ce imi doresc intotdeauna acel lucru pe care nu il pot avea? Este cumva o forma de aparare? Stiind ca in felul acesta nu ma voi apropia de nimic?

Un prieten foarte bun mi-a spus ca el nu va fi niciodata multumit de ceva ce i-a fost dat cu usurinta, prea repede. Suntem oare doar niste vanatori , in cautarea senzatiilor tari?

De ce viata poate fi asa simpla pentru unii oameni si pentru mine nu? Sunt oare eu complicata sau vita mea este mai complicata pentru mine?

Se spune ca in viata oamenii cauta: o cariera care sa ii implineasca, o casa si iubirea. Daca le ai pe primele doua iar iubirea intazie sa apara de ce nu poti fi implinit? Sunt atat de legate intre ele acestea? De ce lasam faptul ca nu suntem impliniti din acest punct de vedere sa ne afecteze?

As vrea sa reusesc sa cunosc oamenii mai mult decat ce lasa sa se vada fiecare. Dar cand ma gandesc ca unora le-a luat o viata incercand acest lucru si in cele din urma nu au reusit sa afle nimic, ma descurajez. Omul , la fel ca iubirea este un mister...poate asta este frumusetea vietii. Teorii or sa existe intotdeauna, dar omul nu va fi niciodata inteles.

De ce imi este greu sa vorbesc despre sentimentele mele? Despre mine in general? Imi este frica de ceea ce vor gandi ceilalti? Nu vreau sa fiu judecata pentru ceea ce simt sau gandesc. Asa ca in general ii las pe ceilalti sa vorbeasca, iar eu ii ascult incercand, atunci cand consider de cuviinta, sa le dau un sfat.

Numai ca acest lucru este obositor cateodata, si din cand in cand simt si eu nevoia sa fiu ascultata,si sa stiu ca voi gasi sprijin si ca mi se vor da sfaturi. Insa nu pot vorbi de mine. Nu pot vorbi de ceea ce simt. Da, vorbesc de probleme de serviciu,... de problemele alcuiva, dar niciodata despre mine.

In viata mea am spus "te iubesc" de trei ori, si asta tot de frica, ca si cum spunand acele vorbe m-ar fi asteptat cine stie ce pedeapsa. Am spus te iubesc fiindca simteam ca nu mai pot tine in mine tot ce aveam in suflet. Acele cuvinte au iesit ca si cand s-ar fi rupt ceva in adancul meu si ar fi luat-o la goana prin mine pana au ajuns afara.

Pentru mine cuvintele nu sunt atat de importante faptele sunt cele care conteaza. Poate din cauza asta sunt asa de "mica" in cuvinte. Insa stiu ca atunci cand am spus-o a fost din adancul inimii, nu doar niste vorbe aruncate aiurea :D

Se spune ca daca nu reusesti sa scapi de scheletul din dulapul tau, cel mai bine e sa-l inveti sa danseze. Asta incerc eu sa fac acum. Si...poate un cele din urma voi reusi.